Sa fim optimisti

Scrisoare către Moșul versiunea Beta.

2011-12-16T23:39:00.001+02:00

Dragă Moșule,
Cred că ai vrea să pot spune că am făcut o mulțime de lucruri bune anul acesta. Cu riscul să te dezamăgesc o să îți spun în câteva cuvinte că am fost un leneș cu intenții bune. Totuși, vreau ceva de la tine, vreau să îmi aduci ceea ce numai puțini oameni au. Din sacul tău plin de minunății, ai putea să îmi aduci puțină răbdare, o nanoparticulă de perseverență, un firicel de determinare și o țâr’ de pace sufletească. Mi-ai adus întotdeauna ce am avut nevoie, mai degrabă decât ce mi-am dorit. Te las și anul acesta să-ți faci treaba cum o faci de obicei, excelent.
P.S. Dacă vii cu sania, adu niște zăpadă, dacă vii cu mașina, ia-o pe cea electrică pentru că s-a scumpit benzina, dacă vii cu avionul, să nu alegi companii low cost, că te taxează la kilogram pentru bagajele de cală și sunt convins că sacul tău e destul de greu, dacă vii cu vaporul, stai departe de Pești, iar dacă vii pe jos, să te hidratezi. Te aștept cu drag, dacă întârzii să nu postezi pe facebook, pentru că mi-am șters profilul. Să treci prima oară pe la cei mai puțin norocoși decât mine.
Al tău simpatic simpatizant,
Alexandru Voicu-Vulcănean

Tata, Jurnal

2011-05-03T23:33:00.004+03:00

În seara asta am vorbit cu Tata. A trecut ceva timp de când am făcut ultima oară asta. Aparent ne vedem destul de rar, deși locuim în același imobil. S-au schimbat atâtea lucruri și nici măcar n-am observat. Ce căutăm noi aici pe pământ? Părerea Tatei e că lăsăm în urmă ceva pentru generațiile următoare. Să fie ăsta singurul motiv?

Acum, înainte de culcare am scris în jurnal, iar. Mă uimesc cât de mult am putut scrie. Cu ocazia asta am revăzut și scrierile precedente, par scrise de altă persoană. Mă întreb dacă suntem aceiași oameni toată viața sau ne schimbăm atât de mult o dată cu trecerea timpului încât dacă ne-am întâlni cu noi înșine la vârste diferite ne-am disprețui reciproc. Cred că facem asta uneori fără să călătorim în timp, să ne urâm pe noi înșine. Mie îmi place să cred că sunt diferit, că mie îmi lipsesc regretele, dar poate greșesc.

Tu, inspectore, ai un jurnal?

Google, Azi, Joc

2011-05-02T22:43:00.004+03:00

Azi iar am ceva cu Google. Entitatea Google. Acum 20 de ani nimeni nu știa ce ar putea să reprezinte cuvântul ăsta, astăzi cred că ar fi o rușine ca un utilizator al computerului (sau nu) să nu fi auzit niciodată de el. Google ne spune cum o să fie vremea, Google ne spune ce se poartă, ce se mănâncă, unde se mănâncă, de ce se mănâncă, Google ne arată harta și ne dă indicații cu privire la trasee, Google știe atât de bine încât devine chiar incomod să gândești. Sunt sigur că sunt oameni care au găsit articolul ăsta cu ajutorul lui.

Astăzi e o zi specială, e ziua dintre ieri și mâine, astăzi poți să faci toate lucrurile la care te-ai gândit ieri, astăzi o să devină „ieri”, mâine. Bucură-te de azi, cât încă e azi, când va fi devenit „ieri”, nu vei mai putea schimba nimic.

Întreabă-te măcar o dată pe săptămână ce vrei de la tine, înainte să vrei ceva de la ceilalți. Poate la tine merge, la mine merge doar uneori. Azi mi-am dorit să fiu copil. Mi-am mai dorit să fiu copil și altă dată, dar din alte motive. Azi mi-am dorit să fiu copil doar ca să pot trăi sentimentul în care poți să vezi într-o persoană de sex opus un simplu prieten, un partener de joacă, cu care poți să te joci, apoi să te plictisești de joc, nu de persoană și să treci la alt joc, eventual alt partener de joacă. Să nu te mai pierzi între apropo-uri și interpretări. De fapt, încă suntem copii și încă ne mai jucăm... Dar uităm asta și luăm totul în serios uitând scopul jocului.

Care e scopul jocului tău, inspectore?

2011-03-13T20:43:00.002+02:00

Din șirul de întâmplări scapi de Dracul și dai de Mă-sa...

Azi e Duminică, 13 Martie.
Ajuns seara acasă, realizez că a trecut mult timp de când am privit ultima oară cerul. Intoxicat de atâta tehnologie zac în pat cu Laptop-ul în brațe și mă gândesc cât e de frumoasă viața. Totuși mă îndoiesc uneori doar ca să îmi pot confirma apoi că am dreptate. Dintre toate stările care degradează ființa umană cred că Lenea este cea mai dureroasă pentru suflet.

Am tot auzit în stânga și în dreapta că Răbdarea este o virtute. Azi am înțeles de ce. O să înțelegeți și voi.

Mâine am musafiri. Vine mătușa mea în vizită... E (nu sunt atât de sigur) cel mai frumos cadou pe care l-aș fi putut primi în săptămâna în care împlinesc 22 de ani...

Dar probabil că o să iasă bine ca întotdeauna.

Aflu (cam târziu) că un cutremur de mare magnitudine a afectat viețile a multor oameni din Japonia.

Mâine voi începe practica.

Mi-e dor de mirosul lipiciul pe care îl foloseam când eram țânc.

The Basic Principles of Dying

2010-05-10T21:57:00.011+03:00

În fiecare clipă a zilei suntem mai mult sau mai puţin absenţi din viaţa noastră. Gândurile ne poartă mai departe decât pot ochii urmări. Suntem înlănţuiţi de trupurile şi dorinţele ce se nasc în fiecare dintre noi promiţându-ne un singur lucru: fericire
Dar ce este această fericire la care vrea fiecare dintre noi să ajungă?
Ne naştem goi cu un potenţial intelectual nelimitat. Murim singuri şi de cele mai multe ori murim proşti.
Avem manualul de instrucţiuni al vieţii, dar refuzăm să îl citim şi să îl aplicăm crezând că ne ghidează mai bine instinctul.
Ne temem de moarte. De ce? Pentru că ne place viaţa. Ne place să ne umplem burţile peste măsură cu mai multă mâncare decât ne trebuie crezând că asta ne va satisface foamea de fericire. Suntem invidioşi sau - ar spune unii - ne bucurăm când unul dintre noi reuşeşte să se ridice din mocirla în care ne bălăcim toţi. Ne place de fapt să adorăm şi să visăm la idealuri de neatins. Sunt de neatins pentru că noi le facem de neatins.
De fapt, ne e frică să fim fericiţi. Unii dintre noi cred că nu merită să fie fericiţi şi îşi reneagă dreptul la fericire dintr-o modestie masochistă. Ceilalţi sunt prea orbi ca să vadă strălucirea fericirii reale, fiind deja inundaţi de sclipirile dorinţelor superficiale pe care ni le crează mass-media.
Dacă am găsi totuşi fericirea necondiţionată, gratuită şi nelimitată, probabil am vinde-o pentru nimic.
Da... ne place nimicul, nimicul ne umple sufletele şi ne face să ne simţim plini... de vid. Ne umplem timpul cu nimic, ne umplem burţile cu nimicuri, ne umplem creierele cu nimicuri, ne umplem genţile cu nimicuri, ba chiar ne umplem şi casele cu nimicuri.
Suntem orbiţi de atâta nimic, încât doar nimicul se mai vede. Fericirea ne vizitează uneori, sau poate o vizităm noi... Totuşi nu o putem vedea din cauza nimicului. Ştiţi care e partea cea mai tristă? Nimeni nu ştie cum arată nimicul şi nimeni e fiecare dintre noi în fiecae zi când ni se adresează o întrebare la care răspundem cu NU.
Vrem să ştim, dar nu citim, vrem să luăm fără să dăm, vrem să fim ajutaţi fără să îi ajutăm pe ceilalţi. Suntem măcinaţi de lucrurile cu adevărat importante cum ar fi...
ce o să se întâmple în 2012, bani, ce vom mânca diseară, bani, cum ne stă părul, bani, ce cred ceilalţi, bani, ce cred ceilalţi...
Ce cred despre ceilalţi despre noi, ce cred ceilalţi despre ei, ce cred ceilalţi despre tot, despre nimic, despre căpiţele de grâu otrăvit de afecţiunea plasticului...
Lista continuă inevitabil, aţi înţeles mesajul.
...
Lăsăm pe mâine...
Da, lăsăm tot ce se poate pe mâine.
De ce să fiu fericit astăzi? Mai e timp. Mai e timp... Suntem sclavii propriilor noastre alegeri. În fiecare zi cumpărăm dorinţă+fericire (vin la pachet). Exemplu: Şamponul Z îţi face părul mătăsos şi pufos şi elimină mătreaţa definitiv (adică exact atâta timp cât îl foloseşti), aducându-ţi fericire şi nevoie de şampon. Dar şamponul se termină... în schimb, nevoia de fericire (şi de şampon) rămâne, pentru că noi vrem ca ea să rămână. Ne vindem timpul pentru bani, bani cu care putem cumpăra nevoi.
Atât azi. Am nevoie de nişte nimic de la nimeni.

La Mulţi Ani Lady T.S.E.

2009-09-08T22:00:00.006+03:00

La mulţi ani! Lady T.S.E. ( Da, îţi cunosc şi al doilea prenume :D )
Folosesc doar iniţialele pentru protecţia ta socială:)
Vreau să îţi urez ca de ziua ta, să te trezeşti de parcă ar fi prima zi din viaţa ta. Să redescoperi lumea în care trăim, dar cu ochi mai buni, mai blânzi. Să uiţi toate lucrurile rele şi urâte pe care le-ai auzit, le-ai văzut, le-ai citit, le-ai trăit, ţi-au fost şoptite, trimise prin poşta electronică, serviciul de mesaje scrise, scrisori, radioteleviziune, bannere şi cele pe care am uitat să le menţionez intenţionat sau mai puţin intenţionat.
Adu-ţi aminte de momentele în care te-ai simţit la înălţime, când te-ai simţit apreciată, îndrăgită de prieteni, rude, chiar necunoscuţi. Când ai simţit că poţi să pluteşti pe gropile din asfaltul pus acum 2 luni în spatele blocului, că ploaia care a întunecat tot oraşul a venit doar pentru că aşa ai vrut tu, că toate claxoanele din intersecţiile blocate cu autovehicule sunt date pentru simpla ta dorinţă de a-i trezi pe prietenii care au uitat să te sune să îţi spună cât de bună prietenă le eşti.
După ce faci toate astea (preferabil cu ochii întredeschişi, fără să adormi la loc, într-o stare de vis), să te ridici din pat, să tragi perdeaua sau jaluzelele, să deschizi fereastra larg şi să priveşti. Vei vedea o lume care aşteaptă să o uimeşti, să o umpli de fericire şi blândeţe cu zâmbetul tău modest şi bun. Inspiră cu ochii închişi aerul semi-poluat de miile de maşini care se înghesuie să prindă un loc de parcare cât mai aproape de intrarea obiectivului. Aerul e rece şi cerul e gri. O picătură de apă îţi udă obrazul. Începe să picure, iar lacrimile lui Dumnezeu udă oraşul posomorât şi o dată cu el, te udă şi pe tine. Dar tu eşti fericită că exişti şi eşti atunci, acolo, aşa, în pijamalele tale preferate. Plantele se apleacă în semn de mulţumire pentru ploaia ce le spală de praful de pe frunzele aproape îngălbenite de toamnă. O dată cu ele te apleci şi tu să mulţumeşti, numai tu şti pentru ce.
Ai vrea să pui pauză la lume şi să te sui pe un geam termopan fermecat să te plimbi în tot oraşul să vezi cum începe ziua pentru toţi ceilalţi, apoi în toată ţara, apoi în tot continentul, planeta, galaxia, universul, dimensiunea etc
Dar îţi dai seama că ştii deja că toţi au o zi foarte bună.
Azi e o zi specială.
Se împlinesc 20 de ani de când te-ai născut tu. 20 de ani de când un ţipăt scurt dar puternic a adus lacrimi în ochii mamei tale. 20 de ani de când ai pornit în drumul în care vei fi devenit ceea ce ai fost sortită să devii... TU.
Ai devenit tu, cea de azi, cea care se uită pe fereastră şi vede cum oamenii caută să se adăpostească de ploaia brusc pornită. Cea care ştie ce vrea să facă şi să simtă fără să cunoască sentimentul pe care l-au creat atâţia în conştiinţele lor; fără să cunoască frica.
Ai devenit tu, cea care poate atinge cerul doar ridicându-se pe vârfuri.
Ai devenit tu, cea care poate ţine soarele în mână înainte de apus, fără să îl scape şi fără să se ardă;)
Da, e momentul să închizi fereastra. Ai privit destul. Acum o să treci la fapte.
Sau o să te gândeşti la cei care ai vrea să îşi aducă aminte de ziua ta şi la cei care ai vrea să uite...
Mama intră pe uşă să te tragă de ureche şi să îţi ureze (cu speranţa că e prima care o face) LA MULŢI ANI, să te tragă de ureche uşurel, să te sărute şi să te îmbrăţişeze. E şi ziua ei, până la urmă, ea te-a adus pe lume acum 20 de ani.
.......
......
.....
....
...
..
.
..
...
....
.....
......
.......
E seară şi te aşezi în pat. Meditezi asupra la ce s-a întâmplat astăzi. Atât de mulţi oameni şi-au adus aminte de tine, de ziua ta... dar şi mai mulţi au uitat. De ce să te dezamăgească un lucru atât de neînsemnat? Numeri sms-urile de la mulţi ani şi apelurile. Mai multe decât cele de anul trecut. Dar câte au fost anul trecut? Mai contează oare? Totul a mers cum te-ai aşteptat.
Ai 20 de ani. Cu 1 an mai mult decât anul trecut şi cu 41 de ani mai puţin decât vei avea în 2050.
Adormi.

Şcoala de Vară de Jurnalism Braşov

2009-07-17T23:24:00.002+03:00

Între 24-30.08.2009 la Braşov va avea loc a 4-a ediţie a Şcolii de Vară de Jurnalism mai multe detalii la http://jurnalismbv.blogspot.com

Filă din Jurnalul unei Găini flegmatice

2008-12-27T10:59:00.004+02:00

17 Decembrie 2007

Cocoşul n-avea somn şi a trezit toată gospodăria cu un Cucurigu!!! impertinent.

Gospodarul a intrat în grajd şi Porcul a scos un sunet ascuţit, speriat de lumina puternică. Toate suratele mele erau pe scară, alături de mine, însă unele împinse de foame, altele de curiozitate au ieşit în curte să redescopere iarba verde. Eu am decis să mai rămân pe scară câteva ceasuri, îmi place să dorm până târziu.

Nici nu ştiu cât era ceasul când, deşi rămăsesem singură pe scară şi îmi plăcea liniştea ce era implicată de această temporară singurătate, la rândul meu, împinsă de foame am coborât molcom de pe scară. Nu am putut să îmi iau micul dejun format din cereale integrale în linişte; numai cotcodăceală peste tot. Cocoşul nostru neastâmpărat s-a plictisit şi el de atâta cotcodăceală inutilă şi a plecat în curtea din spate să caute viermişori. A revenit dezamăgit, s-a confruntat cu Bismarck, curcanul şef şi a pierdut. Eu m-am dus în cuibar şi am ouat. Celălalte găini cotcodăceau la mine cum că nu fac îndeajuns de multe ouă, însă nu le-am băgat în seamă.

Fără să îmi dau seama, trecuseră câteva ore bune când gospodarul ne-a adus gustarea de prânz... Varză cu melcişori. Eu sunt vegetariană şi varza mă balonează... Astfel am luat un al doilea mic dejun, format tot din cereale integrale: porumb, grâu şi orzoaică. Măcar am mâncat în linişte, eram singură din nou. După masă am dat şi eu o raită prin curtea din spate, profitând de faptul că Bismarck îşi făcea siesta. Speram să găsesc o parceluţă nescormonită de iarbă verde proaspătă, însă suratele mele neastâmpărate mi-au luat-o înainte de dimineaţă. M-am mulţumit să ciugulesc dintr-o frunză de morcov veştejită.

Mai trecuseră câteva ore bune când am simţit nevoia să scarmăn în gunoi, este foarte relaxant, mai ales că îmi camuflează ridurile de pe picioare. Am plecat molcom spre grămada de gunoi, însă nu am fost deloc surprins să o găsesc asaltată de toate jivinele din curte. M-am simţit uşor dezamăgită, niciunul dintre ei nu profita la maxim de gunoiul proaspăt. Am aşteptat tăcută să mai plece o parte din mulţimea de jivine netrebnice. Era deja întuneric când am rămas singură pe grămada de gunoi. Eram uşor satisfăcută, fiind singură, înconjurată de atâta gunoi umed. Ameţită de atâta plăcere nu am sesizat cât timp a trecut. În întunericul intens ce s-a aşternut peste grămada de gunoi nu mai distingeai curca de găină. M-am aventurat singură în căutarea potecii ce ducea înapoi la grajd. Auzisem în cotcodăceala de dimineaţă că ar umbla Dihorul (criminal de găini în serie al cărui profil psihologic nu vreau să îl descriu, mă înspăimântă prea tare) prin zonă şi sentimentul meu nu era tocmai unul de securitate. Câinele a apărut în calea mea şi a lătrat în semn de prietenie. M-a escortat elegant până în grajd, iar eu i-am cotcodăcit în semn de mulţumire.

În grajd o găină roşie era cotcodăcită în semn de apreciere de celălalte găini... Cocoşul era în depresie, găina roşie tocmai anunţase că era cloşcă iar el nu îşi aducea aminte să fi fost împreună cu ea în ultimele săptămâni... Îl bănuia pe Bismarck, însă nu îşi permitea un test de paternitate. S-a angajat totuşi în a avea grijă de găina roşie pe toată perioada în care avea să clocească. Eu m-am dus din nou în cuibar, atâta scormonit în gunoiul cu efect terapeutic m-a epuizat.

Am moţăit uşor, dar măcar am ouat. Era târziu, am cinat singură, suratele mele şi celălalte jivine dormeau. Din nou am mâncat cereale integrale însă mai puţin decât de obicei, n-aş vrea să mă îngraş, poate îi vin idei gospodarului şi mă bagă în supă. M-am urcat pe scară fără să le trezesc pe celălalte şi am adormit greu, frământată de evenimentele de peste zi.

Mâine o iau de la capăt.

Cotcodac

Gânduri

2008-12-02T23:38:00.004+02:00

Oare blondele sunt atât de proaste... cam dur cuvântul ăsta... să spunem naive, precum se spune? Mă întreb cum se simte o blondă când cineva face o glumă pe seama naivității sale... Oare se simte jignită, se supără? Până la urmă adevărul doare... dacă e spus cum trebuie, iar dacă nu, atunci nu mai e adevăr.
Sunt într-o sală plină de studenți. MINT! Sunt întradevăr într-o sală, însă nu e plină de studenți. Sunt doar 45. Mai avem și 1 bucată profesoară binevoioasă care iubește matematica și ar vrea ca și noi să o iubim de asemenea (matematica). Probabil nu la fel de mult precum ar vrea cei 45 de studenți să ia examenul în sesiune.
Suntem totuși aici și asta spune mai multe decât trebuie. Cei 45 de studenți privesc atent spre tablă, iar în paralel privesc chipul profesoarei și încearcă sau nu să îi asocieze un sentiment, mai mult sau mai puțin onorabil.
De ce avem sentimente? NU, roboții nu au sentimente și NU, nu avem cel mai mare creier dintre mamifere. Sentimentele ne fac slabi sau puternici? Nimeni nu vrea să fie slab, toți vor putere. Ce să faci cu puterea, dacă tot o să mori la un moment dat...și o să o pierzi bineînțeles. cel mai puternic om din lume o să moară, ca noi toți de altfel... Ne va păsa oare că a murit cel mai puternic om din lume? Probabil că da, numai dacă l-am cunoscut. De ce ne pasă doar de oamenii pe care îi cunoaștem? Unora nu le pasă nici de aceia. Cum văd oamenii lucrurile? Oamenii apreciază un om care a fost alcoolic timp de 12 ani (timp în care le-a făcut viața un calvar multor oameni: familie, prieteni, cunoscuți) apoi nu se știe cum, a reușit să se lase de băutură și nici măcar nu se gândesc la un om care nu a băut niciodată și a mers la muncă zi de zi timp de 12 ani pentru le asigura odraslelor sale un viitor... Nimic ieșit din comun.
Asigurăm viitorul generațiilor următoare. așa se spune. Ce poți să asiguri la viitor? Dacă nu știi ce se va întâmpla, cum poți să te asiguri că nu se va întâmpla ceea ce are să se întâmple? Și dacă totuși știi ce are să se întâmple și previi acel lucru, se mai consideră că ai știut ce se va întâmpla din moment ce nu s-a mai întâmplat?
Cei 45 de studenți au început să vorbească între ei. Li se pare că le sunt încălcate drepturile pentru că profesoara binevoioasă insită să își termine de predat lecția. Nu e vina ei că cei 45 de studenți au întârziat 15 minute la curs. Nici a studenților, au venit tocmai de pe colină...unii.
Și totuși, ne așteaptă un parțial dificil... Noi să fim sănătoși

Gânduri în ora de Physics

2008-12-02T23:14:00.006+02:00

Suntem oameni şi oamenii mor. Nu e un lucru pe care îl putem evita sau amâna. De fapt îl putem amâna sau cel puţin ne putem minţi că îl putem amâna, însă o vorbă spune că inevitabilul nu poate fi amânat... Şi până la urmă, de ce am vrea să fim nemuritori? Am muri de plictiseală. Oamenii vor să fie nemuritori însă nu vor asta pentru toată omenirea, o vor doar pentru ei; cu toţii suntem, mai mult sau mai puţin, egoişti până la urmă. Dacă am deveni cu toţii nemuritori, am vrea ulterior să devenim muritori. De ce am vrea asta? Pentru că omul vrea să creadă că e unic, că tot ceea ce face, gândeşte, trăieşte sau iubeşte nu a mai fost, nu este şi nici nu va mai fi făcut, gândit, trăit sau iubit vreodată.

A început numărătoarea inversă până la distrugerea omenirii. Sunt atâtea lucruri pe care nu le ştim şi e foarte bine că nu le ştim şi e foarte bine că nu le ştim; dacă le-am şti, am fi mai îngrijoraţi decât suntem de obicei şi am uita să privim şi să trăim lucrurile cu adevărat importante. Dar care sunt până la urmă aceste lucruri "cu adevărat importante"? Probabil că nici dacă aş şti, nu v-aş spune, aş vrea să fiu singurul care ştie, aş vrea să fiu şi eu egoist ca mulţi alţi tineri.

Life without Google...

2008-10-26T13:57:00.004+02:00

Azi, m-am cutremurat la gândul că nu ar mai exista motoare de căutare. E relativ imposibil să îţi imaginezi aşa ceva în ziua de azi, având în vedere că orice browser care se respectă are integrată o casetă brand-uită de un anumit motor de căutare. Imaginaţi-vă pentru o secundă că aţi vrea să aflaţi ceva de pe internet. Primul lucru la care te gândeşti este ”Hmm, I should Google it”, dar ce ar fi dacă nu ar exista Google, nici Yahoo, nici Amazon, nici AltaVista, nici MSN, ar fi doar milioane de URL-uri gata să fie descoperite de oameni răbdători şi curioşi. Mă gândeam că nu ştiu de cât timp folosesc Google, adică îmi aduc aminte oarecum perioada în care am descoperit Computerul, însă nu pot să îmi amintesc dacă exista Google pe atunci. Suntem chiar atât de dependenţi de motoarele de căutare? E imposibil să îţi porneşti Computerul conectat la internet fără să accesezi măcar un motor de căutare un cuvânt, un soft mic, o informaţie, o ştire... Părerea mea e că suntem dependenţi de motoarele de căutare, aştept să aflu şi părerile voastre

2008-06-23T09:31:00.009+03:00

Te iubesc sau sunt doar nebun? E mai mult decât o întrebare. E o obsesie. Cine sunt, cine eşti, cine suntem? Întrebări fără răspuns sau doar întrebări. Chiar suntem aici acum, e doar un vis, o iluzie, o halucinaţie poate? Suntem vii, sau morţi? Cum poţi ştii cu adevărat? Dar ce e viaţa, ce e moartea? Nu cred că sunt în măsură să definesc viaţa, însă pot să bănuiesc ce e moartea.
Moartea e starea în care devii spectator, starea în care poţi doar să vizionezi, ca pe un film, viaţa ta sau a altora fără a avea dreptul de a interveni în vreun fel. Bineînţeles că în această stare ai înţelepciunea absolută, însă nu o poţi folosi decât pentru tine.
Dacă ai putea, i-ai ajuta pe cei care nu sunt în starea ta? Ţi-ar mai păsa oare de sufletele nenorocite ce se agaţă de câte un fir al destinelor celorlalţi în speranţa că în final firele lor nu vor fi simple, vor fi împletite?
În înţelepciunea supremă ai greşi oare dacă ţi-ai mai încerca din nou norocul, ai trăi din nou, ai muri din nou, sperând că vei putea viziona alt film, în care să fii protagonist, dar să fie alt gen, nu o dramă, nu un thriller, nu o comedie... Un gen în care protagonistul să facă totul bine. Un film pe care să îl poţi viziona de infinit ori, un film la care să plângi să râzi, dar mai ales să gândeşti.
De ce am numai întrebări fără răspuns? Să fie oare pentru că nu ştiu nimic, să fie oare pentru că vreau să ştiu totul ? De unde ştii CÂND ştii totul? Vrei să ştii totul? Ar mai conta ceva dacă ai ştii totul? Nu, nu vreau să ştiu totul, nu vreau să ştiu nimic, vreau să fiu un visător...
Vreau să pot merge pe stradă fără să îmi fac griji pentru doamna bătrână şi neputincioasă căruia îi e frică să traverseze strada, sau pentru puiul de om cu ochi rugători ce vrea o monedă sau o bancnotă pentru a-şi cumpăra nu pâine ci poate ţigări sau alcool.
Pâinea nu te ajută să visezi, nu îţi dă senzaţiua aceea că poţi face tot ceea ce vrei să faci, nu îţi dă senzaţia de moarte, senzaţia că eşti spectator la propria ta viaţă fără a putea face nimic, fără a putea schimba nimic. Pâinea inhibă puterea de a visa...Cine poate visa cu burta plină?

Pentru că se poate...

2008-05-29T10:21:00.003+03:00

De la o vreme sunt tot mai des întrebat "de ce?". De ce arunc hârtia la coşul de gunoi, de ce nu mă îmbrac la modă, de ce mănânc mai mult decât ceilalţi, de ce sunt aşa cum sunt.

Şi eu îmi pun întrebarea de ce sunt aşa cum sunt? Să fie oară datorită genelor, a părinţilor, a educaţiei, sau poate a lipsei ei. Simt că nu ştiu cine sunt şi am nevoie de un dicţionar care să mă definească.

Da, la pagina 5776 la Litera V, paragraful 24 în dicţionarul de oameni ediţia din 1989...

Voicu-Vulcănean Alexandru, nascut în Zodia Peştilor, inteligent dar naiv în acelaşi timp, cu tendinţe majore de îngrăşare la vârsta adolescenţei, îi place să aibă întotdeauna dreptate, îşi iubeşte prietenii şi dacă ar avea, şi-ar iubi şi duşmanii, îi place să creadă că se pricepe la calculatoare, însă el ştie că sunt alţii mai buni decât el, tânjeşte după un suflet care să fie altfel, vrea ceva nou, vrea să cunoască pe cineva cu adevărat inteligent, pe cineva care să îl poate contrazice în tot ceea ce spune, pe cineva care să ştie tot, vrea să îl cunoască pe Dumnezeu. Dar îşi dă seama că Dumnezeu nu ar avea niciun motiv să îl cunoască acum, cât este în viaţă. Ar vrea să fie în viaţă când îl va vedea pe Dumnezeu, însă ştie că viaţa lui nu a fost într-atât de pură pentru a putea avea parte de o aşa şansă.

E nehotărât în tot ce face, nu îşi poate sorta niciodată priorităţile, urăşte să fie dator, dar uită des când alţii îi sunt datori lui.

Dar un dicţionar nu ar fi de ajuns...Sau ar fi de prisos, poate...

Nu avem nevoie de nimic care să ne definească. Avem nevoie de oameni, avem nevoie de contact, fizic, psihic, moral. Avem nevoie să ştim că totul va fi bine, chiar dacă nu va fi aşa. Suntem sclavii dorinţelor noastre şi nu ne dăm seama.

De ce?

Pentru că se poate.

Vine Bacuuu!

2008-05-27T08:36:00.005+03:00

Cu paşi repezi se apropie şi ziua în care va trebui ca noi, viitori absolvenţi de liceu să demonstrăm că nu am trecut prin liceu ca raţa prin apă. Unii se tem de ziua aceea, altora nu le pasă. Eu nu simt nimic. Părinţii mi-au explicat frumos că este un examen de care depinde viaţa mea...Aşa mi-au spus şi la examenul de capacitate. Partea frumoasă este că după Bac, în funcţie de Bac, urmează Facultatea. Cum să depindă viaţa ta de un examen? Dacă îl pici, îl mai dai o dată. Şi cum să pici BAC-ul? Până la urmă dacă îl pici probabil nu îl pici degeaba. Nu trebuie să intrăm în panică, dar nici să ducem săptămânile rămase în beţii şi chefuri.
Eu sunt în dilemă...Să mă chinui sau nu? Are rost să mă chinui pentru un examen?
"N-a luat Bac-ul, ce ratat, nici măturător de stradă nu o să poată ajunge...ha ha"
"A făcut liceul degeaba, mai bine făcea profesionala, poate mai învăţa ceva"
"Nu e în stare de nimic, nici la muncă în uzină nu poţi să îl trimiţi!!!"
"Cum să nu ia Bac-ul io-l ştiam băiat deştept."
Ştiu deja ce n-o să se spună dacă îl iau. Dacă îl iau ce ar putea să se spună...
Şi dacă îl iau, unde merg? Ce facultate poţi să faci în România? Românii vor BANI, românii vor foarte mulţi BANI. Nu contează să faci ce îţi place, să faci bine ceea ce faci, contează să faci BANI. Banii nu aduc fericirea, însă îţi satisfac unele dintre dorinţele superficiale generate de o altă dorinţă, mai puţin superficială, de a fi mai bun decât ceilalţi. Oamenii îşi definesc fericirea doar prin prisma fericirii altor oameni.
Ce facultate poţi să faci în România? Nimeni nu face nimic de plăcere, nimeni nu se mai dedică meseriei sale. De ce e România în starea în care e. Românul aşteaptă să îi pice de sus. Mă apuc de facultate, o termin şi...şi...şi... ce fac după? După merg la muncă, poate la o muncă mai uşoară şi mai bine plătită decât a fost a părinţilor mei.
NU!
Eu vreau să fac ce îmi place. Nu contează cât de bine plătit voi fi, sau statutul social pe care mi-l va oferi respectiva meserie. Dacă vreau să mătur strada, o să mătur strada pentru că îmi place să mătur strada. Dacă vreau să fiu inginer o să fiu inginer doar pentru că îmi va plăcea să fiu inginer. Dacă vreau să fiu pictor voi picta numai dacă îmi va plăcea să pictez. Important e să faci ce ÎŢI PLACE ŢIE. Ajungi la o vârstă la care îţi dai seama că ai făcut toată viaţa ce au vrut alţii, ce le-a plăcut altora, iar pentru tine nu ai făcut absolut NIMIC. Dacă îţi petreci viaţa făcând pe placul altora vei fi trecut cu vederea. Aţi observat că întotdeauna subiect de discuţie sunt doar oamenii răi? Dacă faci un lucru bun eşti trecut cu vederea, nu-şi va aminti nimeni nimic, în shimb dacă ai făcut ceva rău vei fi bârfit de 7 ori câte 7 de toţi cunoscuţii şi necunoscuţii.
Vine Bacuuu şi eu vreau să fac ce îmi place să fac. Dar... ce îmi place să fac...?

De ce să te îndrăgosteşti când îţi poţi face abonament?

2007-10-17T08:04:00.002+03:00

90% dintre români sunt utilizatori ai telefoniei mobile...
Cap de afiş în presa scrisă...
Titlul ăsta te pune pe gânduri.
Asta înseamnă că în România sunt mai mulţi oameni care au telefon mobil decât oameni care sunt într-o relaţie...
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că oamenii se ataşază mult mai repede şi mai uşor de obiecte decât de oameni.
Să fie oare pentru că obiectele nu au sentimente? Sau poate că oamenii nu au sentimente...Ori una ori alta.
Să nu mă abat de la subiect.
De ce aleg oamenii un telefon în loc să aleagă o persoană?
Advertising-ul încă manipulează un segment semnificativ din populaţie.
Asta înseamnă că oamenii sunt manipulaţi în fiecare zi să utilizeze telefonul. Dacă vizionezi cu atenţie toate spoturile publicitare din ultima vreme o să observi că o mare parte din ele au un mesaj foarte ascuns şi foarte puternic: "Nu ai telefon mobil? Eşti fraier!"
Eu nu înţeleg cum poate cineva să prefere să ţină în mână un telefon în loc să ţină de mână persoana iubită...
Da, înţeleg că telefoanele din ziua de azi sunt performante...
Adică, să fim serioşi, avem telefoane cu Infraroşu, avem telefoane cu Bluetooth, avem telefoane cu 3G (în Japonia au avansat la 4,5G, deşi nu ştiu cum vine asta) şi multe alte facilităţi, facilităţi pe care nu le are prietena/prietenul tău...Nu poţi să îţi foloseşti prietenul pentru a trimite o melodie cuiva...De fapt poţi dar să nu fie mesagerul afon, că altfel vei primi un mesaj de genul "Network Problem"...Prietena/prietenul tău nu vibrează când te caută cineva, eventual tremură un pic de nervi dacă nu îl/o suferă pe respectivul/respectiva. Ah, încă ceva...Nu poţi să îi bagi un fir undeva prietenului/prietenei tale când se simte obosit ca să îl/o reîncarci...
Dar nici telefonul nu îţi poate face clătite...:D
Sau cine ştie, într-un viitor apropiat poate poate se inventează, patentează, apoi produce în serie şi tipul ăsta de telefon...

Altfel spus...Ce ar trebui să alegem? Telefonul sau omul? Scepticii vor spune că nu trebuie să alegi. Le poţi avea pe amândouă. Să fim serioşi, dacă te plimbi prin parc şi îl/o ţii pe ea/el de mână şi sună telefonul nu îţi strică tot cheful? Nu contează cine sună...

Mama
Tata
Sora
Fratele
Colegul/Colega
Profa
Profa de meditaţii
Şeful
Greşeală

sau şi mai bine:

Mama ei/lui
Tatăl ei/lui
Fratele ei/lui
Sora ei/lui
Şeful ei/lui
Greşeală

ca să te întrebe ce face El/Ea...

Ca o minusculă concluzie (evit cacofonia "mică"):
Nu trebuie să îţi iei telefonul mobil şi să îl pui în primul tomberon pentru că aşa ai citit într-un blog scris de cine ştie ce psihopat sinucigaş deprimat de viaţă. Nici să devii celibatar pentru că prietena/prietenul tău nu are Bluetooth şi 3G şi nu suportă mp4.
Gândeşte-te ce vrei să faci cu viaţa ta, sortează-ţi priorităţile şi începe să trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, nu ştii niciodată unde ţi-e sfârşitul.

Stop being so Shallow...
It will kill you...

Să fim optimişti...

2007-05-18T08:31:00.003+03:00

Am stat astăzi, iar apoi m-am gândit la ceea ce n-ar trebui să se gândeasca un puşti ca mine la vârsta asta. La ce am de gând să fac în viaţă... Şi nu am reuşit să îmi dau seama. Nu am sclipiri spectaculoase la nicio materie. Nu socializez bine cu oamenii şi nici nu am vreun hobby (în afara de calculator care e de fapt o dependenţă).

Am ajuns la concluzia că cea mai bună meserie pentru mine este cea de GROPAR.

Poate cu puţin noroc o sa fiu avansat în grad.

Gropar Şef.

Asta o să scrie pe cartea mea de munca.

Necrologul meu o să sune cam aşa:

"A trăit, a săpat

Şi-a murit ca un c***t"

Poate şi copii mei îmi vor urma exemplul. Un exemplu prost, ce n-ar trebui urmat decât de progeniturile mele, inferioare din punct de vedere intelectual de restul lumii. Lume care ştie ce vrea de la viaţă şi care are un ideal bine stabilit.

Dar asta e, în viaţă unii se descurcă, alţii ajung...la sapă.

Traiască capitalismul (scuzaţi-mi cacofonia). Eu sunt hibridul născut în ultimele luni de comunism. Crescut în capitalism şi decedat în nepăsare. Nepăsare ce ne va distruge şi ultima fărâma de originalitate şi ne va adăpa superficialitatea cu visele la un ideal comun.

Ideal pe care eu nu îl am.

Sper ca voi să puteţi face ceea ce eu n-am avut curaj.

Adio lume.

Cand pământul o să înghită şi ultimul trup si răutatea va înnegri şi ultimul suflet să nu uitaţi că a existat cândva o lume plină de speranţă.

Scuzaţi-mi nebunia şi în acelaşi timp aroganţa.

Eu nu o să vă scuz.